Deroude: Mona Lisa este femeia care staruie in memorie, care reprezinta un sentiment, mai mult decat o imagine. Iti vine in minte cand esti fericit si nu poti concepe frumusetea altfel decat prin existenta ei. Prin simpla ei existenta, prada acelorasi sentimente omenesti, dar schimbatoare si ezoterica, asemeni unei picaturi de apa suspendata intr-un nor. Este elementul care implineste Universul, fara de care propria ta creatie pare incompleta. Este natura surprinsa in momentul ei de perfectiune, intr-o dimineata, cu parul ravasit si buzele stranse intr-un zambet stanjenit, fiecare clipa trecand fiind marturie a propriei tale respiratii intretaiate care strabatea parul ei, prin intunericul noptii, si a propriilor tale buze deschise, purtand inca gustul buzelor ei. Mona Lisa este sfarsitul libertatii.

Woland: Mona Lisa este un om sau o idee. Daca este un om, influenta ei este trecatoare. Daca e o idee, influenta ei este abstracta.
Deroude: Este un om, iar influenta ei trecatoare atinge, ca o epidemie, vietile oamenilor pe care-i intalneste, care o vad, care o simt trecand pe langa ei. Este insa si o idee, ceea ce face ca simpla ei atingere sa staruie in sufletele oamenilor pana in ceea ce ei numesc vesnicie.
Woland: Poate fi a ta?
Deroude: Mona Lisa e a mea. Este darul ei pentru mine si nimeni nu mi-l poate lua. Stii care e darul meu pentru ea?
Woland: Ah, eternul schimb de suflete… Nu ti se pare ca este oarecum steril sa schimbi un suflet pentru altul de aceeasi natura? Poti sa-l schimbi pe unul de o natura superioara – angelic sau diabolic, sau pe o avutie umana ce depaseste valoarea momentana a sufletului tau – bani, intelepciune, dragoste. Dar tu alegi sa-l primesti pe al ei si sa-l dai in schimb pe al tau…
Deroude: Mona Lisa e o fiinta si o idee. Acestea sunt darurile ei – intelege ca un dar nu presupune un schimb. Darul meu catre ea este libertatea. Libertatea, opusul pacatului, valoarea mea calauzitoare. Sunt smerit si accept ca libertatea nu este a mea sa o daruiesc, dar, asemeni batranelului garbovit care are o eternitate pentru a cladi Universul, cu fiecare granula de nisip asezata cu migala langa celelalte, eu adaug partea mea la libertatea ei si ma rog sa-i aduca fericirea.
Woland: Ah, un alt concept excelent, prin dialectica lui delicioasa: fericirea. As vrea sa te intreb intai de fericirea ta: daruindu-i partea ta de libertate ei, cum vei trai tu?
Deroude: Sfasiat si singur, pentru o clipa. Cu capul sus, privind-o cu liniste in suflet, in clipa urmatoare. Cu dragostea pentru ea neatinsa pentru tot restul vietii.
Woland: Te intreb atunci de fericirea ei: dupa ce ti s-a daruit tie, cum o va ajuta libertatea daruita de tine sa-si afle fericirea? Sau pacea, fiindca tot ai vorbit de ea?
Deroude: Pacea este cel mai devastator sentiment ce se poate strecura in viata unui om: ucide speranta, dorinta, lupta, amorteste spiritul si erodeaza armele. Libertatea nu aduce niciodata pacea. Iar fericirea este singurul lucru pe care si-l poate dori, atata vreme cat nu ma mai doreste pe mine.
Woland: Dar bine, bietul meu naiv, excluzi din start ca ar putea sa te doreasca tocmai pe tine? Aceasta este dialectica de care vorbeam: fericirea este in acelasi timp un scop si un efect, si cum arareori cele doua ipostaze coincid, cum este si cazul Monei Lisa, de obicei ajungeti sa va doriti ceva abia dupa ce nu-l mai aveti.
Deroude: Dialectica de care vorbesti mi se aplica mie, desigur, insa eram constient de acest lucru cand Mona Lisa nu mi-a mai fost aproape. Cum insa eroarea este omeneasca, am anticipat disproportionat stralucirea sufletului meu cand eram cu ea, fata de stralucirea lui naturala, si cum incepusem sa-ti descriu la inceputul dialogului nostru, aceasta stralucire imi staruie inca in memorie, orbindu-ma si cufundandu-ma in intuneric deopotriva.
Woland: Nu mi-ai raspuns la intrebare: ce se intampla daca ea te doreste, daca tu reprezinti pentru ea acelasi „element care implineste Universul, fara de care propria ei creatie pare incompleta”? Este posibil oare ca libertatea pe care i-o oferi sa o raneasca, asemeni elixirului ce-o desparte pe Julieta de Romeo?
Deroude: Nu exista simetrie intre mine si Mona Lisa. Clipa mea de prezenta alaturi de ea este un fragment razlet, dedicat fericirii ei, in timp ce viata ei intreaga este tesuta din fericire, asa este, asa trebuie sa fie.
Woland: Simetria nu este un argument – Julieta nu moare la fel ca Romeo: ei nu au nici acelasi scop, nici acelasi motiv pentru a muri, dar mor totusi amandoi. Daca ei reprezinta sentimente, ele sunt asimetrice, dar sortite tragediei totusi.
Deroude: Ai dreptate, profesore. Viata ne poate aduce tragedie, cum ne poate aduce orice altceva. Suntem frunze calatoare, purtate de hazard, in puterea nimanui – nici a mea, nici a ta. Dar privelistea de acolo, de sus, de deasupra toamnei si ploii si soarelui si stelelor si ierbii stralucitoare de roua – privelistea aceea e mai presus decat oricare dintre noi, frunzele, care uneori ne intalnim si plutim un timp impreuna.