Intr-un excelent spirit corneillian, Deroude raspunde provocarii profesorului Woland, pastrand asemeni tuturor semenilor sai o farama de indoiala in suflet, impreuna cu bucuria ca, prin aceasta indoiala nu face altceva decat sa-si dovedeasca existenta („dubito ergo cogito, cogito ergo sum”). Profesorul, la randul sau, asemeni semenilor lui, pastreaza in cuget o urma de adevar, care-i da lui Deroude ocazia sa-si intalneasca adevaratele temeri si sa-si simta mai acute si mai prezente cicatricile din trecut. Cum insa dialogul se termina fara a-si afla o rezolvare, venirea altei nopti prilejuieste o noua samanta de galceava.

Woland: Libertate? Tu imi vorbesti de libertate? Cu toata consideratia, prietene, se pare ca acest „dar” te-a schimbat, te-a salbaticit!
Deroude: E ciudat cât îl poate schimba libertatea pe un om, oricare ar fi statutul lui şi cât de mizerabil s-ar simţi el la un moment dat în vremea pe care o parcurge. Libertatea este acel element care provoacă nemurirea unui om, şi, ca orice răscruce către nemurire, îţi poate transforma restul vieţii în paradis sau în iad.
Woland: Avantajul libertăţii faţă de … eh… dragoste, moarte, matematica – si alte fenomene complet incontrolabile, este că îţi dă şansa să alegi paradisul cel mai potrivit ţie, şi în mod automat şi infernul. Iti este fireste clar care anume imi provoaca cel mai mult interes…
Deroude: Sansa in sine este un fenomen incontrolabil – sansa este fie o eroare fie o inspiratie. Fenomenul eroare: acel moment în care probabilitatea de a modifica întregul curs al existenţei tale este cea mai mare. Fenomenul inspiraţie: acel moment în care poti modifica esenţial cursul existenţei altuia. Cele două fenomene pot din nefericire coexista.
Woland: Sa ne intoarcem la Mona Lisa. Am vorbit de suflete si de modul cum ele se daruiesc. Ce poate fi mai pretios decat ele? Este o intrebare retorica, desigur, intreaga mea existenta este dedicata pretuirii sufletelor. Intrebarea pentru tine este: ce pret are sufletul tau?
Deroude: Sufletul? hah… Noi nu trăim cu sufletul. Noi trăim cu ochii care ne privesc, cu buzele care ne aşteaptă, cu inimile care uneori se opresc în mod deliberat şi mai presus de toate cu gânduri şi vise şi imagini interioare şi ziduri acoperite de poze pestriţe şi vorbe şi o mulţime de alte fapte pe care trebuie să le păstoreşti. Să le păstoreşti înseamnă să le veghezi cum se nasc, să îţi pară bine şi să îţi pară rău pentru ele, să le porţi prin toate anotimpurile prin care treci tu însuţi, să le aperi de vicisitudinile unei naturi imperfecte, care uneori aruncă asupra lor şi asupra ta nebunia unei iubiri sau a unei despărţiri, şi, în sfârşit, să le ucizi pentru a putea supravieţui din carnea lor.
Ce pret are sufletul? Ei bine, in aceasta problema nu am un raspuns, profesore. In absenta tuturor celorlalte, ma vad nevoit sa traiesc cu sufletul. Asemeni matematicii si Dumnezeului lui Spinoza, el nu ma iubeste inapoi, ceea ce este o schimbare binevenita.
Woland: Din nou tema lui Corneille: ratiunea castiga in fata pasiunii.
Deroude: Dimpotriva, tema lui Shakespeare:
To be, or not to be: that is the question:
Whether ‘tis nobler in the mind to suffer
The slings and arrows of outrageous fortune,
Or to take arms against a sea of troubles,
And by opposing end them? To die: to sleep;
No more; and by a sleep to say we end
The heart-ache and the thousand natural shocks
That flesh is heir to, ‘tis a consummation
Devoutly to be wish’d. To die, to sleep;
To sleep: perchance to dream”

In timpul limitat ce ne este dat, noi suntem pusi in fata unor alegeri universale, pe care de cele mai multe ori le rezolvam cu o eleganta si o forta ametitoare.
Woland: „And by opposing end them”? Este fara indoiala alegerea pe care ai facut-o tu in cazul frumoasei Mona Lisa?
Deroude: Este o alegere care te pune cu adevarat undeva deasupra Universului, cu respiratia intretaiata si inima cat un purice, asteptand sa-ti revina glasul pentru a putea spune acele vorbe. Este o clipa in care realizezi ca de atunci inainte, desi lumea se va schimba imperceptibil, legile fizice ale cosmosului tau se vor rasturna definitiv. Ca sa-ti raspund, profesore, aceasta este alegerea mea, insa permite-mi sa-mi pastrez indoiala. Este dovada mea ca exist.
Woland: Si daca gresesti?
Deroude: Este inca o dovada ca exist. Si fallor sum.
Woland: Si Mona Lisa?
Deroude: Ea este avatarul fenomenului inspiratie: simpla ei existenta ne schimba, ne face mai buni, ne imblanzeste, ne calauzeste, ne farmeca. Aceasta este marturia mea:
Am simţit cum dorinţa ei se ascunde în dorinţa mea,
Se cuibăreşte în trupul meu, călătorind.
Se rupe de ea şi, păşind pe buzele mele,
Sminteşte răsuflarea şi viaţa.

Woland: Simt urma unei certitudini disproportionate in ceea ce spui. Esti tu stapan pe viata ta? Stii cumva ce va fi?
Deroude: Ce va fi?
Va fi mereu roscata Scarlett spunand „Tomorrow is another day„; va fi Ilsa spunand „Kiss me. Kiss me as if it were the last time.„; va fi Maria spunand „I can’t seem to stop singing wherever I am„; va fi Eliza Doolitle, cantand „I could have danced all night„.
Va fi mereu Mona Lisa.