… in care, pornind de la ideea de eliberare, asa cum o expusese Deroude, profesorul Woland il pune pe interlocutorul sau in fata dialecticii kierkegaardiene a opusului pacatului: virtutea, libertatea, sau credinta.
Parasindu-si o parte din memorie si ratiune inca in compania frumoasei lui Mona Lisa, Deroude, la randul sau, ii propune profesorului inca unul dintre silogismele sale pascalice: daca eliberarea il costa alegerea corecta a cursului evenimentelor, atunci perspectiva unui observator oarecare este singurul lucru care determina corectitudinea noului curs de evenimente. Daca, in schimb, eliberarea este apriori cursului corect, singurul posibil, atunci ea nu presupune nici un risc, ceea ce face rasplata acestei variante practic nula.

Woland: „Si maine e o zi” nu este un argument. Tu vorbesti de eliberare. Eliberarea nu este niciodata unilaterala si este o stare continua, nu o clipa de revolta.
Deroude: Eliberarea nu este unilaterala, adevarat, dar nu este voluntara decat pentru cel care o provoaca. Cat despre persistenta libertatii, eu nu sunt de acord, profesore. Libertatea nu este starea naturala a oamenilor, ea este nestatornica si greu de obtinut. Libertatea este opusul anxietatii, pacatului, cursului orb al vietii.
Woland: Atentie, formularea corecta ar fi ca opusul pacatului este credinta, nu virtutea, daca un anumit filosof danez are dreptate – ceea ce oricum este contestabil.
Deroude: Nu-mi imaginez desigur ca un personaj ca tine, profesore, ar putea zari vreo similitudine intre credinta si libertate – oricum nu in masura in care o constientizez eu. Iar eu nu incerc cu tot inadinsul sa folosesc asertiunile altor semeni de-ai mei. Libertatea este opusul pacatului. Este pozitia mea. Este discutabil fireste daca aceasta pozitie este sau nu de fapt o adeziune la judecata lui Kierkegaard.
Woland: Similitudine intre credinta si libertate? Ce ironie! Permite-mi un joc semantic atunci: poti sa te eliberezi de credinta?
Deroude: Dar sa crezi in libertate poti? Argumentul meu impotriva persistentei libertatii este ca aceasta din urma e un scop in sine. Astfel, ea nu poate exista inclusa in cursul vietii noastre. Problema este daca ea este accidentala sau naturala.
Woland: Un om sufera de apoplexie pe malul lacului si pica in apa. Problema este daca a murit natural de la apoplexie sau accidental de la inec. Ce importanta are?
Deroude: Primul caz e intrinsec, al doilea e contextual. Daca libertatea este accidentala, inseamna ca ea survine prin interactiunea cu ceva sau mult mai probabil cu cineva din jurul nostru. Daca ea este un fenomen natural, inseamna ca ne apartine, constructiv, ca si culoarea ochilor sau timbrul vocii. In primul caz, ea altereaza cauzalitatea interactiunilor, si deci ceea ce reprezinta in mod comun cursul vietii oamenilor. In cazul al doilea, nu.
Woland: Permite-mi sa ma repet dragul meu: ce importanta are? Dupa cum ai spus si tu mai inainte, libertatea nu face parte din cursul vietii oamenilor. Ce face parte totusi este cautarea ei asidua si neincetata. Din perspectiva celui care o cauta, in consecinta, libertatea afecteaza in mod direct cursul vietii sale. Iar el, in mod aleator sau cauzal, afecteaza cursul vietii celorlalti. Deci oricare ar fi motivul initial al interactiunii provocate de libertate, aceasta se produce. Ce importanta mai are daca un observator oarecare, inainte sa apara fenomenul, l-ar fi putut declara de la sine inteles sau total intamplator?
Deroude: Analizeaza urmatorul pariu: daca libertatea e un fenomen natural, de la sine inteles, atunci cautarea e in mare masura predeterminata, deoarece aceeasi entitate care urmareste acelasi scop avand aceleasi mijloace la dispozitie si fara sa depinda in vreun fel de context, va urma aceeasi cale. Crezand in aceasta ipoteza totusi, entitatea respectiva isi viciaza grav mijloacele, intrucat include printre ele argumentul predestinarii („indiferent ce aleg oricum voi ajunge tot acolo”). Daca insa libertatea e un fenomen accidental si in mare masura voluntar, atunci omul are posibilitatea de a face tot posibilul pentru a obtine libertatea, si, infinit mai important, pentru a le-o darui si celorlalti. Crezand in aceasta varianta, omul afecteaza atat propriile mijloace cat si contextul in care traieste, intr-un mod care favorizeaza cautarea libertatii.
Woland: Un nou pariu pascalic. Cred ca am gasit un usor parfum de sofism totusi in el. Tu crezi ca libertatea pe care o concepi tu este asemenea cu cea pe care o concep semenii tai?
Deroude: Ca si idee, da. Ca si materializare, probabil ca nu.
Woland: Atunci sa privim pariul tau invers: daca libertatea e un fenomen natural, atunci cautarea ei voluntara, explicita, ar putea foarte bine sa te indeparteze de ea, practic eliberarea pe care o impui tu e foarte posibil sa fie o eroare, o deviere de la cursul tau natural. In schimb, daca ea este un fenomen accidental, este guvernata de regulile hazardului, ca atare indiferent de eforturile tale, ea poate surveni oricand si in orice context.
Deroude: Libertatea este un fenomen accidental doar in sensul ca, intr-o imagine de ansamblu, ea nu ar avea teoretic cum sa apara. Doar prin conjuncturi de situatii care sunt provocate prin efortul voluntar al oamenilor, astfel de evenimente se produc. Cat despre afectarea cursului meu – ei bine, simpla cunoastere a acestui pariu imi afecteaza cursul vietii, pentru simplul motiv ca sunt pus in fata unei alegeri care, din perspectiva mea subiectiva, limitata, nu are un raspuns corect.
Woland: Nici pariul lui Pascal nu are un raspuns corect. Insa e mult spus ca esti pus in fata unei alegeri – din moment ce, subiectiv si limitat vorbind, alegerea ta este deja facuta.
Deroude: Invata, profesore, ca libertatea, asa cum o concepem noi, este de fapt o evolutie – din momentul in care devenim liberi sa pasim, pana cand suntem liber ca etnie si natiune si in final pana cand suntem liberi ca indivizi. Daca gresim, ne intoarcem si incercam mereu. Pana cand suntem cu adevarat liberi. Si, foarte probabil, atunci suntem cei mai captivi, pentru ca ne dorim imediat treapta urmatoare de libertate.
Woland: Te asigur ca, pentru cei care sunt gata de sacrificii de dragul libertatii, scara aceasta merge in jos – pentru ca de cele mai multe ori sacrificiile nu sunt din propria persoana ci din a celor care constituie „contextul”. De aceea este de fapt mai avantajoasa ipoteza libertatii naturale – pentru ca nu presupune existenta, cauzalitatea sau interactiunea cu un context oarecare.