Deroude: Dimpotriva, profesore, libertatea nu este o forma pasionala, salbatica. Este probabil cea mai lasciva si mai decadenta situatie pe care ti-o poti imagina intr-un atrium de marmura din Roma imperiala, in care poti deslusi in semi-intuneric silueta mea si a ei. Ma simt liber doar cateva fractiuni de secunda – cand o tin in brate si, in timp ce facem dragoste pe blana unui lup cenusiu, langa havuzul din care izvoraste apa calda, aburind, ea apuca cu dintii un bob de strugure din mana mea si, tinandu-l in dinti, inchide ochii strans pentru acele cateva fractiuni de secunda. Ma simt liber atunci pentru ca nu apartin nimanui, nu sunt prada nici unei senzatii, ori trairi care in esenta sa-mi fie inferioare, nici unei pasiuni – ci pur si simplu sunt un creator care are puterea de a schimba esential fiinta de langa el, fiinta care in acel moment traieste unul din acele momente filmate cu incetinitorul si are o clipa de speranta – poate se opreste de tot timpul si ramane indefinit suspendata acolo. Acela este momentul de libertate.

Salbaticia este in bataia inimii si in urletul valurilor de sange care se napustesc prin toate arterele, prin toti muschii, atunci cand acestia imbratiseaza, cu infinita blandete si delicatete, pentru a provoca, nu pentru a astampara setea. Pasiunea nu este in potrivirea perfecta, ci in cautarea perpetua, in explorarea cailor pe care se poate prelinge un fir subtire de sampanie pe un trup amortit de placere dar infiorat de dorinta – prima data, a doua oara, a treia oara…

Variatiuni pe o tema din „Poetry Corner – Dance of Blades” (Antic)

Cântă-mi de leagăn cu vorba sărutului –
Poarta-ma-n lupta de patimi prea plinelor
Nopţi. Şi pe buze să simt cum dorinţele
Toate-ale tale se-ascund,
Trupul smintindu-mi, de tine-alungându-se
Prins intre umbre, ascuns, incoltit,
Urletul liber din mine sa-l smulga.

Lasa-te prinsa in brate de purpura
Glasul tau singur soptind din suspine
Ritmul furtunii. Trupul fierbinte
Simte-l patruns de salbatice strigate.
Lasa-mi in urma din tine doar gustul,
Buzelor mele mereu calauza –
Orb, calator, sa-l pastrez tainuit.