Înainte de a te trimite departe…

Îmi spuse iarăşi Mâine să mă întorc la Azi,
Iar drumu-i fără urme, printre aceiaşi brazi;
Si-n mijloc, in speranta ca eu nu am uitat
Crestea o creanga rupta dintr-un picior de pat.
Şi chiar la capăt, luna, striga „Te vreau”! de zor,
Alunecand ‘nainte si inapoi pe-un nor.

Concluzia-i că iubirea e oarbă şi mai şi
Când are-n plete-o floare şi-aşteaptă să nu vii.
Si fiecare noapte e glasul unei vieti
Ce pentru tine rade si cântă, să te-mbeţi.
Sa fiu acolo-as vrea cand te indrepţi s-apui,
Si cerul iute-nchide geana lui.

Ba încă, într-o seară, pe când mă tot privea
Fiinta care plange şi, de sub cer, o stea,
Mi s-a-ntâmplat să-mi cânte o mierlă mai de soi
Cum că te completeaza de ieri trei vorbe noi.
Atât de multe, bietul de mine, că nu ştiu
De-s eu in toate cele, de-s treaz ori chiar de-s viu.

Principiul e acelasi. Ca in razboi. Te retragi. Iti construiesti cazemata, pentru a supravietui, pentru a continua sa existi, renuntand la toate lucrurile care te fac frumos, puternic, glorios, demn de dorinta si de invidie. Ramai doar cu strictul necesar, care se numeste viata.

Arzi toate podurile care te leaga de locul unde ai fost infrant. Stergi orice amintire a infrangerii, a dusmanului (a avea un dusman este o infrangere in sine).

Ei bine, aproape toate podurile. Eu las mereu un pod, pe care cu greu poate trece un om, sau altfel spus, un om poate trece doar daca asa vrea ceva mai puternic decat el, spuneti-i destin, inger, sau cum vreti. Pentru ca asta e joaca mea favorita.

Ca si in datile trecute, pariul e ca daca accepta provocarea, si imi acorda iertarea pentru infrangerea pe care, cu fortele mele limitate, nu am putut s-o evit – atunci eu voi respecta cu strictete mesajul cuprins in ghicitoare, fiind la discretia invingatorului.