Masina se opreste intr-o pata de umbra, langa o cladire inalta care ascunde luna plina si lumina felinarelor de pe drum. Farurile se sting, iar lumina de veghe se intuneca incet, astfel ca daca ai fi foarte, foarte aproape de masina, singurele centre de culoare si lumina ar fi cele doua perechi de ochi, unii verzi, altii caprui, aureolati de irisul deschis la culoare si fosforescent. Dar cel mai probabil ar fi greu de surprins si acestia, fiindca sunt inchisi, pentru a putea lasa cele doua guri sa se intalneasca si sa se simta cu dorinta si curiozitate. Masina se clatina imperceptibil in intuneric atunci cand pasagerii sai ocupa locurile din spate si deplaseaza scaunele din fata pentru a face mai mult loc. Metalul oazei nestiute ascunde iscusit umbrele bratelor, intensitatea tremuratoare a miscarilor – elegante, agere, ca undele oceanului, cutreierand harnice. Iubind, nevazuti, ei gaseau refugiul inimilor. Pe geamul lateral se formeaza o urma rotunda, argintie de abur, o urma de rasuflare, care se extinde acoperind treptat jumatate din geam. El o aseaza pe ea cu spatele pe bancheta si, trecand deasupra, deseneaza jucaus ceva cu degetul pe geamul aburit. Ea rade si il saruta.
Curand, aerul din masina inchisa ermetic lasa pe toate geamurile argintul aburului, si daca ai fi foarte, foarte aproape, daca ai putea atinge metalul masinii, ai simti in el vibratiile si sunetele ce se petrec inauntru. Si la un moment dat, de pe un geam s-ar prelinge o picatura de apa condensata, lasand o dara de transparenta, prin care ai putea vedea imbratisarea care-si transmite vibratia prin metal si prin aer, ai vedea trupul ei arcuit care conduce un moment electric catre creier, catre toate terminatiile corpului, catre ochii inchisi strans care asteapta si catre gura intredeschisa care n-ar vrea sa geama pentru a nu da de gol ascunzatoarea perfecta. Ai vedea chipul lui, strans lipit de sanul ei, si daca ai fi foarte, foarte aproape, la el in suflet, ai vedea si zambetul fericit, incredibil de fericit, pe care-l ascunde el langa inima ei.

Metal

Scriu despre dimensiuni si forme, in mediul lor natural: privirea. Scriu despre ce e pervers si inversat in mine si despre lucrurile care ma lumineaza, pentru a-mi forma astfel culorile.

Scriu pentru rasarit si pentru apus –
Cum ele imi urmeaza pe furis viata.
Rad cand se-agata de mine-o lacusta
Iubesc tot Cosmosul ce spre mine-a trimis-o –
Uit adesea ca asemeni ei
Prada sunt si eu si ma ademenesc –
Elixirului vietii ii devin slujitor
Nemuririi ii incredintez uitarea.
Te ascult cand canti, cand razi, cand soptesti, iar seara
Rog cerul sa mi te daruiasca si a doua zi.
Uneste-mi toate clipele ce vor fi
Trupul meu smulge-l din vreme
Iubito, cu luna intr-un colt de ochi,
Noaptea, cu imbratisarea ta insetata,
Electrica si plina de stele, fa sa fie a mea!