Deroude: Bine, profesore, JOS MANUSILE!! Tu ai vrut-o! DA, sunt un animal de prada! Foamea, dorinta, pofta ma fac agil si imi ascut simturile si coltii. Sunt „Homo homini lupus” al lui Plaut, dar asemeni lupului, ucid eficient, sigur, cu usurinta si precizie, fara sa am in ochi victima, ci trofeul. Asta nu ma face pacatos, ma elibereaza. Eu sunt natura, tu esti tentatia, eu sunt frumusetea nealterata, tu esti iluzia, eu sunt singur, tu esti nemarginit si oricat de fragmentat!
Woland: Calmeaza-te prietene, esti victima unei circumstante nefericite, a unei neintelegeri. Eu nu compar libertatea cu salbaticia pentru a o denigra, dimpotriva. Mereu am simtit ca un strop de salbaticie, de pasiune, ajuta fenomenul estetic. Pur si simplu am vrut sa-ti atrag atentia ca dai dovada de nesinceritate si falsa modestie comparandu-te cu un lup. A ucide cu precizie si usurinta este mai degraba de natura unui om educat si inteligent – sclipitor chiar. Un profesor Moriarty sau o Lucrezia Borgia.

Deroude: Atata doar, profesore, ca eu nu-mi aleg victimele! O, nu sunt genul de om care s-ar plange de cruzimea sortii, nici vorba.
Sete
Daca eu nu-mi aleg victimele, nimeni nu le alege. Ele sunt rezultatul unui set de evenimente, unei conjuncturi, sunt rezultatul desfasurarii actiunilor mele. Cu cat mai multe actiuni, cu atat mai multe victime. Orbeste. Uneori imi trece prin minte ca poate ele, victimele, ma aleg pe mine.
Atacul meu este simplu, este generat de sete, este mecanic si de neoprit, in primul rand de catre mine insumi.
Woland: Nu sunt convins de toate acestea. Ce descrii tu este naiv si copilaresc. Nu vorbim aici de lupi si de iepuri. Vorbim de pradatori aflati in fata altor pradatori, pentru ca victimele tale nu sunt cu nimic mai prejos decat tine. In consecinta, inaintea fiecarui atac esti perfect constient ca poti fi tu victima.
Deroude: Mi s-a intamplat sa pierd. Rar. De doua ori. As ataca din nou, daca mi-ar da cineva sansa, chiar stiind ca voi pierde iar. Atacul nu are nici o legatura cu rezultatul sau cu natura victimei. Nu ataci pentru a castiga sau pentru a invinge oponentul, ataci pentru ca trebuie, pentru ca nu poti altfel. Luther: „Hier stehe ich. Ich kann nicht anders. Gott hilfe mir!”
Woland: Imi vine sa te aplaud. Ce frumos discurs. Tu, singur, in fata unei lumi de inamici. Dar te contrazici – chiar tu ai spus ca nu e o problema de destin, iar aici vii si spui ca nu e alegerea ta pe cine sau cand ataci!
Deroude: Nu este alegerea mea nici culoarea nisipului din Antalya, nici durata de stationare a metroului in Moscova, nici numarul de fire de iarba de pe Stade Velodrome din Marsilia. Dar nu ma cred naiv daca spun ca nu e nici alegerea altcuiva. Da, toate acestea fac parte dintr-o mare Creatie, sunt incluse constructiv intr-un angrenaj universal. Insa faptul ca eu atac, asa cum o fac de cand ma stiu, imi apartine cu desavarsire. Pentru a altera acest fapt, trebuie sa ma modifici pe mine, apriori, genetic. Trebuie sa fiu nascut altundeva, din alti parinti, in alt moment in timp.
Woland: O alternanta imperceptibila totusi, as comenta – daca te nasti la doua camere de spital de Deroude, cinci minute mai tarziu, asta e suficient ca sa evoluezi intr-un medic, sau intr-un ocnas, sau intr-un marinar care face milioane din contrabanda in Venezuela, sau intr-un copil care mai are cateva minute de trait.
Deroude: Cunoscandu-te, mi se pare ca e posibil sa fie reale aceste exemple. Totusi, nu asta am vrut sa spun. Si ceilalti ataca. Si ceilalti simt nevoia aceasta la fel ca mine. Nimic nu e diferit, structural vorbind. Si lor le apartine, fiecaruia, lantul de evenimente care duce la fiecare atac si e posibil ca intr-o buna zi sa ma intalnesc cu unul dintre ei, sa fim fata in fata si sa ne repezim la gatul celuilalt cu sete. La fel ca mine, fiecare e constient ca atacul este creatia lui, fara dubiu si fara emotie, simplu si nealterat.
Woland: Simt pofta de sange din narile tale. Ai rasuflarea fierbinte si ochii insetati. As vrea sa mai discutam cand iti trece.
Deroude: E putin ciudat, profesore. Mi-a mai spus cineva de curand „mai discutam cand iti trece”. E posibil sa fiti de aceeasi natura, insa chiar si asa raspunsul meu ramane neschimbat: viata mea nu este o masura suficienta pentru aceasta pofta de sange, pentru setea pe care o vezi acum limpede. Viata mea este o simpla, umila manifestare a acestei dorinte, care este mai puternica decat orice mi-a fost mie dat sa vad pana acum.