Noroc s-a nascut la doua zile dupa venirea noului mileniu. Taica-sau era husky, mama era „Fetita” blocului. Noroc avea coada pufoasa, o stea alba in frunte si labele moi si albe, ca ale tatalui sau – era singurul dintre cei cinci pui cu aceste semne de nobilitate.

Doua nopti, Noroc a locuit in baie, langa camera mea. M-a trezit scheunand si i-am dat lapte. Foarte probabil, eu reprezint notiunea cea mai apropiata de ma-sa pe care o are javra mea.

Dupa doua zile, intr-o dimineata, am uitat usa deschisa la intrare si Noroc a zbughit-o in curte, impiedicat, alunecand, sontac, cum a putut si el, oprindu-se direct in primul morman de zapada – de-abia i se mai vedea varful cozii. I-am lasat usa deschisa in noaptea aia, de teama sa nu inghete afara, insa de-atunci n-a mai vrut in casa.

Cat a fost mic, avea damblaua sa se catere pe orice: pe mese, in copac, a ajuns si pe acoperisul bucatariei de vara. El nu dormea in cotet, ci pe cotet.

E un caine dresat – accepta doar doua comenzi insa, in functie de context, anume: daca sunt prezenti doar ai casei: „Noroc, ia-ti avant, catara-te pe noi cu labele, doar doar ajungi sa ne lingi pe fata!”, iar daca e prezent vreun strain: „Sho!”.
Dat fiind ca sunt comenzi modale, Noroc le adopta ca implicite si ne scuteste de efortul de a le verbaliza, executandu-se instantaneu.

Mananca orice in afara de mancare pentru caini.

Vara, Noroc face baie. Dat fiind ca nu-i place apa si o accepta doar ca pe un mod de joaca, impreuna cu Noroc, facem si noi baie. Dupa episod, aratam toti (cei participanti la eveniment) ca niste pui de bogdaproste plus un maidanez dupa ploaie. Dar Noroc e fericit.

Iarna, cand ninge prima data, de regula noaptea, noi nu dormim, pentru ca javra are concert. Toata noaptea sare dupa fulgi, fugareste viscolul prin curte, maraie, latra si se scutura de cristalele proaspete de apa.
A doua zi, tine cu tot dinandinsul sa ne faca cunostinta si noua cu descoperirea lui de peste noapte : zapada.

Noroc e un caine sociopat. A muscat trei vecini, pe maica-mea, pe taica-meu si pe doctorita veterinara. Are tehnica, potaia. Intr-o seara, cand m-am intors acasa (eram imbracat altfel ca de obicei) – am vazut deodata, in intuneric, o pereche de ochi, pe terasa. Intr-o secunda, am auzit un marait gutural, iar Noroc era nas in nas cu mine, cu coltii scosi de-o schioapa. A clantanit scurt cand m-a mirosit, a intors capul, s-a lins pe bot si s-a uitat cu coada ochiului sa vada cat de suparat is.

Fiind sociopat, Noroc nu iese din curte, insa de cateva ori a reusit sa scape. De atunci, maidanezii, trecand pe strada, descriu un ocol respectuos in jurul numarului 15.

Noroc merge la veterinar odata pe an. Are o botnita speciala, dintr-un material textil puternic, cu doua randuri de arici – pentru ca a distrus doua botnite metalice pana acum. Inainte de a pleca in calatorie (doua strazi), acoperim interiorul masinii cu polietilena, ne imbracam intr-un set de haine de sacrificiu, luam pe cap o sapca pusa sui intr-o parte si introducem subiectul distractiei pe bancheta din spate. Odata ajunsi, maica-mea pregateste terenul in cabinet (sa nu fie alti caini, pisici, prea multi oameni, sa fie totul pregatit ca sa dureze putin, etc. – mergem de regula cu programare la 10-11 noaptea). Apoi eu incarc cele 25-30 de kile de animal fioros in brate si il depun pe masa doctoritei, dupa care ma sui in spinarea lui, caci altfel nu poate fi tinut locului. Cand plecam de la veterinar, Noroc se scutura. Acesta este motivul pentru care purtam sapca sui, intr-o parte. Cand ajungem acasa, aruncam hainele la gunoi si facem baie de cateva ori.

Noroc e cam surd – intotdeauna a fost; dar ma simte, din masina, de la capatul strazii – si se suie pe poarta, scheunand si latrand ca se vrea scarpinat dupa urechi.

Intr-o noapte, acum cativa ani, pe la ora 1, am auzit harmalaie mare in curte, Noroc latrand si alergand, mieunaturi, zgomote pe acoperis. Urmarind (sonor) traseul, am auzit cum felina ajunge la capatul stresinei, ce da catre vecin, dupa care incepe un miorlau deznadajduit: n-avea tupeu sa sara. In sfarsit incearca, rateaza, si ajunge la nivelul solului, unde incepe fugareala cu javra. Eu trag o tzoala pe mine, insfac maturoiul si ies sa scot biata mitza din coltii fiarei. Pana sa ies, scandalul se domoleste. Ma trec transpiratiile. Sa vezi ca a omorat-o, criminalul. De unde. O prinsese intr-un colt – aia era toata un ghem, cu ghearele scoase, zburlita, scuipand si fasaind – si acum dumnealui se asezase pe labele din spate si mai scotea cate un Waf!…. Waf! Jur ca zambea amuzata javra.

Si cam asta e povestea lui Noroc.