Un tigru cu sufletul roată,
Pândeşte la umbră, să-i vină
Lumină, din dor de lumină
Pe iarba de nori presărată.

Un tigru cu blana-nstelată
Asteaptă si-n noapte se-nchină
Sa-i farmeci tăcerea senină
Cu zbor de ninsoare curată –

Să-l scalde-n zăpada adâncă,
Si-asupra-i să cânte-ursitoare:
Descântec pe buze să-i cheme.

Un tigru pe-un vârf alb de stâncă
Urzeste, in marea cea mare
Din ochi, talazuri de vreme.

Deroude: Un singur lucru as vrea sa adaug, profesore. Tii minte versul: „un po’ per celia, e un po’ per non morire”. Este prea familiar pentru mine sentimentul de a-mi incorda pieptul pentru a tine inauntru pulsul, pentru a nu-l lasa sa ma strapunga. Insa mai important e ca, din unele amintiri ale viselor, din oarece revelatii la betie sau din asocieri intamplatoare, din discutiile cu tine – ei bine, incep sa intrevad sensul acelei fantezii – „per celia”. Cu siguranta insa, tu, profesore, esti autorul ei –