Fara tine, m-am plimbat prin parcul acoperit de zapada, ascultand pasii ce treceau pe langa mine, sperand sa ma cheme de undeva vocea ta, sperand sa se opreasca si langa mine pasii cuiva si sa ma intrebe – „pe cine astepti?” – si eu sa-i raspund ca te astept pe tine, ca sa-ti pot rosti numele si sa-i spun ca te iubesc si sa-mi raspunda ca fac bine ceea ce fac, sa-mi mai dea o zi de curaj.

Fara tine, am privit banca pe care ai stat si am curatat zapada de pe ea. M-am indepartat de ea si am privit-o, pana cand a devenit firesc in mintea mea sa fie goala, fara tine. Dar a durat doar o secunda. Mi-am dat seama ca nu pot sa ma obisnuiesc cu imaginea aceea, pentru ca am simtit cum o secunda de erezie mi-a insangerat o bucata de timp din viata, prin simpla ei succesiune intre celelalte secunde.

Parcul

Fara tine, am gasit luminisul in care ne-am oprit cautand cel mai frumos camp cu flori de pe pamant. M-am intins in zapada si am cautat din ochi varfurile brazilor si am strigat, sa ajunga strigatul meu pana acolo sus. Am stat nemiscat, crezand ca e mai bine sa raman alb si nevazut in zapada, pana la primavara, cand se face verde padurea si rasar florile, pana cand rasare din nou cel mai frumos camp cu flori de pe pamant. Apoi a ajuns inapoi ecoul strigatului meu si l-am ascultat si am inteles de ce am strigat si m-am ridicat si am fugit. Am fugit in cautarea primaverii.

Fara tine, am rascolit cerul, de pe varful de munte unde candva nu am vrut sa te insotesc, am descoperit stelele pe care ti le-am aratat cu degetul si stelele pe care mi le-ai aratat tu cu degetul si m-am minunat si am adormit ascultand povestile lor. Si cand a rasarit soarele am inteles ca el nu mai are nici un rost, ca doar pentru tine rasarea, si eu doar peste chipul tau adormit langa mine intelegeam lumina lui si ma insufleteam si-mi radeam singur de bucurie.

Fara tine am pasit in mare si ea m-a muscat cu furie si deznadejde, pentru ca n-am mai vazut-o de atata timp, ea care trebuia sa fie locul meu si-al tau cel mai drag. Am pasit in mare si am rugat-o, pentru ca ei ii statea in putere sa ma asculte si sa-mi urmeze dorinta – „daca te-am ranit atat incat sa ma urasti, inghite-ma si fa-ma uitat tuturor, pentru ca nu pot sa-mi imaginez un mod mai frumos de a-mi incheia existenta, decat in bratele unei fiinte pe care o iubesc; iar daca poti gasi atata iubire incat sa ma imbratisezi din nou, atunci spune-mi incet, soptit, bland. Eu nu voi spune nimic la inceput – putin din politete si putin pentru a nu ma ucide la prima reintalnire.”

Am mers fara tinta pentru prima data in viata mea. Cand am ramas fara strigate pe care sa le arunc in taramul de nicaieri, am inteles ca fericirea, libertatea, calea mea si timpul ce mi-a ramas nu au nici o insemnatate fara tine.

Si, aflandu-mi astfel o destinatie, o dorinta pe care sa o urmez – am fost putin fericit, dupa atat de mult timp.