Calatoria

Plutind, intaiul fir de ceata
Se-aprinde-ncet, cand, printre flori
De pleoape somnul ti se-agata
Si-n lume-ncet si bland cobori.

Rotind cărarea printre gene,
Un roi de fluturi te cuprind
Se-ascund si iar se afla-alene,
Amurgul vremii-ncetinind.

Din visul tau imi iau lumina
Cu gustul stelelor din geam –
Doar rasuflarea ta sa-mi tina
Viu dorul luptei ce-mi doream.

Şi printre undele-aromate
Trecand furis printre secunde-
Rasar prin cosmos nestemate
Si sufletu-mi desir in unde.

Si cosmosul vrajit se strange
In urma caii catre tine
Si-n preajma simt, adulmec sange
Si-alerg si tac, mi-i zor si bine.

Mi-i zbor in suflet si-mi e lama
De-argint privirea din oglinda
Cu luna-n ochi m-ascut, mi-e teama
Durerea ta sa ma cuprinda.

Mai e o strofa. Nu stiu daca mi-e teama de ea, daca mi-e greu sa o spun, daca e prea intuneric si nu-mi vad vorbele cum calatoresc, daca atat mai e de spus si nu vreau sa se termine, daca astfel incepe si nu vreau sa ma darui, daca lumea e prea mica ori prea mare pentru aceasta picatura.
Nu stiu nimic si totusi acest nimic ma insufleteste si ma da uratului si frumosului din viata mea, ofranda catre ceva mare, mare de tot. Iar eu ma intunec si stau in genunchi cu lama sabiei imbratisata, un cruciat, cand se crapa zorii peste campul de lupta – si trebuie sa am atata credinta incat sa mut si muntii si sa multumesc Celui de Sus pentru atata iubire ce mi-a dat.

Si ma aprind de-o-mbratisare
Cu tine si cu lumea-ntreaga.
Presar din trupul meu spre zare
Soptiri de cat imi esti de draga.