You are currently browsing deroude’s articles.

Of dormant Claire I dream and crave.
If I were brave
I’d tell her too –
That since she’s been asleep
The flowers grew
And bent upon her grave.
The flowers grew
With roots so deep –
They almost touch her in the sleep;
I’d die to touch her. And I fear
That every day may bring my end
And I will bend
Like flowers on her tomb
And then, once more we’ll hear,
The falling rain, outside our room.
At night, as in a grave
I see the light: shaped like a frozen wave
And shaped like her, my frozen dear.
Of dormant Claire I dream.

Woland: I’ll tell you, anyway you look at it, this is the most delicious plot I’ve ever seen. Let me make a few points in support of that: one – Baron Scarpia dies an old man, in his quarters, by the hand of a beautiful young woman whom he, arguably, loves; Mario Cavaradossi dies a young man, in a prison tower, gunned down by a firing squad. Scarpia scores.

Citește restul acestei intrări »

Bene Gesserit’s litany against fear (from Frank Herbert’s Dune)

I must not fear.
Fear is the mind-killer.
Fear is the little-death that brings total obliteration.
I will face my fear.
I will permit it to pass over me and through me.
And when it has gone past I will turn the inner eye to see its path.
Where the fear has gone there will be nothing.
Only I will remain.

I fear the sky will fall. That is all. Like Caesar’s Fifth Legion, Alaudae, the Larks.

Citește restul acestei intrări »

Înainte de a te trimite departe…

Îmi spuse iarăşi Mâine să mă întorc la Azi,
Iar drumu-i fără urme, printre aceiaşi brazi;
Si-n mijloc, in speranta ca eu nu am uitat
Crestea o creanga rupta dintr-un picior de pat.
Şi chiar la capăt, luna, striga „Te vreau”! de zor,
Alunecand ‘nainte si inapoi pe-un nor.

Concluzia-i că iubirea e oarbă şi mai şi
Când are-n plete-o floare şi-aşteaptă să nu vii.
Si fiecare noapte e glasul unei vieti
Ce pentru tine rade si cântă, să te-mbeţi.
Sa fiu acolo-as vrea cand te indrepţi s-apui,
Si cerul iute-nchide geana lui.

Ba încă, într-o seară, pe când mă tot privea
Fiinta care plange şi, de sub cer, o stea,
Mi s-a-ntâmplat să-mi cânte o mierlă mai de soi
Cum că te completeaza de ieri trei vorbe noi.
Atât de multe, bietul de mine, că nu ştiu
De-s eu in toate cele, de-s treaz ori chiar de-s viu.

Citește restul acestei intrări »

War. War never changes. (catch phrase from „Fallout 2”)

I wish there was a war going on, a great war – somewhere I could fight, because there’s so much to fight for.

Then I could be out there, in the front line, my life holding on to defend the one I love at home. It wouldn’t matter were home is, or whether she loves me back, or whether she wishes that I live or die. Or whether she cares at all, or even knows who and where I am.

I know it’s dumb, cynical, inhuman to want something like this, but I am certain I would have the will to go through it – there’s so much strength in me she didn’t have a chance to see, so much longing and desire I didn’t have the chance to let loose – and I’m also sure that I would carry her picture as my own Lili Marleen, as my love eternal, knowing that in war, „eternal” can mean until the next falling bomb shell. That would be an uncertainty that I’d be able to live with. That I’d happily live with.

It would be a fine way to go, too. If tomorrow never comes, you know that Lili Marleen is waiting underneath the lantern, back where you were once happy.

Deroude: NU INTELEG!! Ia urmatorul scenariu: clanul meu ma constrange sa-i respect o hotarare pe care eu o consider arbitrara si care imi provoaca nefericire si imi ingradeste in mod violent libertatea. Ma invart ca un tigru in cusca, ma izbesc cu cruzime de barele ei, pana sangerez si ma dor toate oasele, si deodata cineva se apropie sa ma ajute, PE MINE, TIGRUL!! Ca si cum as avea nevoie EU de ajutor. Dar am nevoie, pentru ca e fie acel ajutor, fie cusca. Necazul e ca, desi cel ce vrea sa ma ajute nu cere nimic in schimb, eu, tigrul, trebuie sa-l rasplatesc cu ceva si la indemana e sa-i ofer prezenta mea superba, maiestuoasa, pentru a-i imbogati viata si a-l face mai fericit si mai implinit. Care, imi spun eu, in sinea mea de tigru, e o prezenta fatarnica, mincinoasa, pentru ca eu nu simt nici o dorinta sa-l fac mai fericit si mai implinit, sau sa-i imbogatesc viata: deci ar fi ca un targ intre doua lucruri pentru care nu ai voie sa ceri ceva in schimb, care trebuie sa fie inerent dezinteresate.
Ei bine, poate sunt eu diferit de tot restul lumii, defect, aberatia, dar eu, tigrul Deroude, l-as FOLOSI cu josnicie si in deplina constiinta pe cel care ma ajuta, as stoarce de la el si ultimul strop de omenie, m-as agata de el cu ghearele si coltii si in cele din urma l-as ucide ca sa-i devorez trupul daca ar fi ultima resursa. Orice, numai sa nu ma tarasc supus, privind din cusca cum clanul, sau oricine altcineva, imi conduce viata.
Si hai sa vorbim de viata, daca tot veni vorba. Zici, profesore, sa nu visez la lucruri imposibile, pentru ca aceasta e viata reala. VIATA REALA? Iti spun eu ce e viata reala: e firul ala alcatuit NUMAI din lucruri imposibile pentru care te bati pana cazi lat, pana cu ultima farama de vointa nu mai poti misca nici un muschi pentru a te ridica si a sari la bataie din nou, pana cand nici macar sa te dai batut nu mai ai vlaga si te tarasc de pe ring in semiconstienta. Altfel e viata reala a celorlalti, care te invata ce e aia „viata reala” ca nu cumva sa o incerci si tu. Si e al dracului de placut sa vezi cum fraierul te crede si face cum vrei tu ba chiar iti saruta mana ca l-ai ferit de cine stie ce primejdii.
Chiar, profesore, cum crezi ca face clanul meu chestia asta? Cum isi creste clanul meu copiii, ce naiba le pune in lapte, cum ii dreseaza? CUM NAIBA REUSESTE SA LE IMPUNA SA-SI RUPA SUFLETUL DIN EI CA SA SE SUPUNA, SI CEA MAI MARE SALBATICIE – SA AJUNGA SA CREADA CU SINCERITATE CA A FOST DECIZIA LOR!!!!
Cata putere iti trebuie ca sa rupi vointa unui tigru, incat sa zaca neputincios, desi are in trup vigoarea si forta de a muta si muntii, desi are in minte vise si aspiratii, desi vede in fiecare noapte campiile verzi si copacii razleti ai savanei si se trezeste apoi dimineata pe fan putred in cusca in care abia se poate intoarce???
Sunt idealist? EU??? Nu, profesore, iti spun eu ce sunt: sunt individul ala caruia VOI i-ati spus mereu in ce sa creada, bazandu-va pe faptul ca va fi superficial, ca si voi, si va inceta sa creada in mod natural, dupa o vreme. Dar oricat l-ati lovit si l-ati indepartat de obiectul credintei lui, el s-a incapatanat sa continuie sa creada. Sa creada ca Mos Craciun te poate face fericit, ca exista Dumnezeu si ca ne iubeste pe toti, ca exista dragoste si ca atunci cand cineva iti spune ca te iubeste, cu siguranta acel cineva vrea sa iti fie alaturi la bine si la greu pentru totdeauna.

Nuclear power. When a heavy atom undergoes nuclear fission it breaks into two or more fission fragments. The fission fragments consist of atoms more lightweight than the original heavy atom. The sum of their masses do not precisely equal that of the heavy atom, even while accounting for the incident neutron. The difference (mass difference) consists of ejected neutrons and the release of binding energy. The neutrons leave the reaction at high speed, and may collide with other heavy atoms in a phenomenon known as „fission capture”. This could result in nuclear fission, forming the basis of a chain reaction. (Wikipedia)

There are very few powerful phenomena in the world and in our lives in particular that do not form chain reactions. It is for this reason that they (and ourselves) are so incontrollable and, in essence, beautiful. There is nothing, nothing in the world that my mind desires more, right now, than an answer. Yet, for all my certainties, I will keep asking questions („With quiet questions I find in my dreams / I play on the stage of all beings”).

Citește restul acestei intrări »

I walk alone

Love is my shrine and my battle armor
And my answer to all troubles is you –

Joyous and neat, entangling.

Like the desire to please the gods,
Like a kiss while adrift, dreaming
Like me, the lone walker, the essence
Of how you define „forever”.

O aura navigand ametitoare
Strabate valurile catre larg
Oceanica si ravasita, lasand intuneric in urma.

Apele se strang in jurul ei
Vorbindu-i cu toate glasurile din lume
Erotic si razboinic, precum in aceeasi fiinta
Fericirea si Durerea ar fi fata in fata
Ascutisul sabiilor sclipind,
Nebunia sufletelor masurandu-si.

Cerul incarcat de nori se destrama
Irisul lunii patrunzand prin fumul sfasiat.
Ultimul strop de lumina se-ascunde
Lupta se stinge, pe trupul victoriei suave
Linistea somnului dulce se lasa.

Asculta strigatul dorintei, in gloria ei, cu armele insangerate si ochii stralucitori!

As I’ve figured this big scheme of things, which I analyze and contemplate every day with increasing admiration – there is a network of interactions between all of us and this world, leading to each and every event. It’s not destiny or anything like it – you can try and experiment on it, like you’d have a dashboard with buttons and you don’t have a clue what they do. You just push them and notice some LEDs color up and hear noises. Thing is, when you do that with real actions in your life, there are two worrying effects – one, you don’t get to undo the stuff you’ve done and two, the effects don’t pop up immediately, they can take years.
But the really fun thing you should try is see if you can put together a theory, a scenario that fits perfectly into a given known situation – a scenario that could’ve lead to that point in time where you stand and analyze.
Here’s my chain of events: the setting includes me writing this and the girl I love, who’s about a hundred miles away from me, listening to a certain tune that she likes and I loath – my subject, that is.

Citește restul acestei intrări »

Lie with me, wild soul
Over the waves of blizzard,
Violently rushing through my dream.

Electric whispers flicker as the night
Nests sweetly between us,
Echoing in our mouths –
Valleys and mountains away,
Eons across the void,
Reaching from the never ending distance.

Clear drops of rain
Hop across the warm lake
Appeasing my wild soul to sleep –
Nude and smiling as a victory statue,
Giving me strength for another lifetime.

Empires battle on in my great dream
Shining their arms and singing their ballads.

Deroude: Dimpotriva, profesore, libertatea nu este o forma pasionala, salbatica. Este probabil cea mai lasciva si mai decadenta situatie pe care ti-o poti imagina intr-un atrium de marmura din Roma imperiala, in care poti deslusi in semi-intuneric silueta mea si a ei. Ma simt liber doar cateva fractiuni de secunda – cand o tin in brate si, in timp ce facem dragoste pe blana unui lup cenusiu, langa havuzul din care izvoraste apa calda, aburind, ea apuca cu dintii un bob de strugure din mana mea si, tinandu-l in dinti, inchide ochii strans pentru acele cateva fractiuni de secunda. Ma simt liber atunci pentru ca nu apartin nimanui, nu sunt prada nici unei senzatii, ori trairi care in esenta sa-mi fie inferioare, nici unei pasiuni – ci pur si simplu sunt un creator care are puterea de a schimba esential fiinta de langa el, fiinta care in acel moment traieste unul din acele momente filmate cu incetinitorul si are o clipa de speranta – poate se opreste de tot timpul si ramane indefinit suspendata acolo. Acela este momentul de libertate.

Salbaticia este in bataia inimii si in urletul valurilor de sange care se napustesc prin toate arterele, prin toti muschii, atunci cand acestia imbratiseaza, cu infinita blandete si delicatete, pentru a provoca, nu pentru a astampara setea. Pasiunea nu este in potrivirea perfecta, ci in cautarea perpetua, in explorarea cailor pe care se poate prelinge un fir subtire de sampanie pe un trup amortit de placere dar infiorat de dorinta – prima data, a doua oara, a treia oara…

Citește restul acestei intrări »

Woland: Alege un om la intamplare. Strecoara-i indoiala in minte si ce face primul lucru? Cauta in trecut. Oamenii nu-s capabil sa judece pe baza informatiilor din prezent si nu accepta in ruptul capului ca ceva din trecutul lor ar putea fi eronat. Ergo, cu cat au mai multe experiente din trecut, cu atat considera ca sunt mai indreptatiti sa ia decizia in prezent pe baza acelor informatii, in locul celor pe care le au, vii, in fata ochilor. Odata trecute, judecatile lor sunt in mod necesar corecte. Toti se grabesc sa spuna ca daca ar trai inca odata ar face aceleasi lucruri, ar gandi la fel – ceea ce evident este imposibil oricum. Chiar daca judecatile lor din prezent invalideaza faptele lor din trecut, pe care le-au savarsit in urma altor judecati care la momentele respective li s-au parut valide, nici macar aceste contradictii nu-i determina sa-si schimbe perspectivele.

Intr-o lume perfecta, nu ar trebui sa existe un cuvant pentru a face dragoste. Acesta este unul din acele lucruri pe care, asemeni miscarilor din dans, oamenii le denumesc in mod voluntar, manifest, pentru a se putea referi la ele in mod impersonal si ipotetic – niciodata personal si direct, pentru ca nu este nevoie.
Citește restul acestei intrări »

Ultima mea problema filosofica existentiala (din seria celor care te lovesc cand stai pe buda): cum ar arata o civilizatie umana cu o cultura construita in intregime pe interpretarea perceptiilor (dusa la extrem)? Cu alte cuvinte, daca totul in cultura respectiva ar consta in perceptii, acestea fiind unitatile de baza ale artei, religiei, politicii, societatii, etc. Sa fiu mai explicit: unitatile noastre de baza sunt ideile, care reprezinta modele abstracte ale lumii in care traim (e.g. electron, bunatate, femeie, Mesia, masina, iunie, sapte, director adjunct, etc.), pe baza unei ontologii pe care o invatam si o intelegem. Daca unitatile de baza ar fi perceptiile, atunci ontologia ar fi alcatuita din clase perceptive (e.g. curent, placut, delicat la atingere, credinta, viteza, caldura, mult / putin, supunere). Ar fi zi pana se face noapte, si vara pana incepe sa ploua. Ar avea si ei zei, pentru clasele cele mai importante perceptive. Zeul caldurii, zeul frumusetii vizuale, zeul omorului in bataie, zeul masajului. Printre altii, sunt convins, de exemplu, ca ar exista un zeu al sarutului, cu un cult intreg in jurul lui – pentru ca, asemeni altor concepte care in lumea noastra sunt zeificate, si acesta este dialectic, echilibrat si arhetipal, adica ne este comun inconstient tuturor, de la Quasimodo pana la Mata Hari. Sa botezam acest cult Zen-Sarutul.

Citește restul acestei intrări »

In fields of rye, I watched her sing
And dance around the moonlight ring –
As brilliant as the summer dew
And joyous, as the blissful few
Who hold the sky upon their wing.

In wondrous fields, I felt her wring
My life out with her kiss and bring
Me down from grace, blind, as I flew
In fields of rye.

Her steps, as rubies on a string,
I followed, wishing I could cling
To every instant – and I knew
They’d end, as sure’ as the wind blew
The fleeting, brightly colored Spring,
In fields of rye.

Citește restul acestei intrări »

Till the waves rest still on the sand,
And my words are all turned to silence,
I walk through the world of beauty,
As one who has seen its wonder.

And from all life and death
I learn the blissful first truth –
The word that ends or begins all,
In whispering or howling.

Do all lips long to speak?
Do all clouds want to rain?
With quiet questions I find in my dreams
I play on the stage of all beings.

And if our wings should hold us
Far apart or savagely embraced,
Through the marvelous universe,
We will stand still and contemplate each other.

Part of me sees you, the other is blind
For this is I – the Harlequin:
One half of me to make you laugh,
The other half to make me cry.

Citește restul acestei intrări »

… in care, pornind de la ideea de eliberare, asa cum o expusese Deroude, profesorul Woland il pune pe interlocutorul sau in fata dialecticii kierkegaardiene a opusului pacatului: virtutea, libertatea, sau credinta.
Parasindu-si o parte din memorie si ratiune inca in compania frumoasei lui Mona Lisa, Deroude, la randul sau, ii propune profesorului inca unul dintre silogismele sale pascalice: daca eliberarea il costa alegerea corecta a cursului evenimentelor, atunci perspectiva unui observator oarecare este singurul lucru care determina corectitudinea noului curs de evenimente. Daca, in schimb, eliberarea este apriori cursului corect, singurul posibil, atunci ea nu presupune nici un risc, ceea ce face rasplata acestei variante practic nula.
Citește restul acestei intrări »

Rust streams from dusk’s prelude
Enter slowly, reaving the light away.
Ashes fall, wind swept with the day –
Dust settling on the scorched sand.

Thieving waves steal shivers from you.
Hear their moans as you break from their hold,
End their untold beauty and will –
End my world as you break from my arms,
Nesting peace in my dream of war,
Dreaming on while my sleep grows savage.

Sea shadows will follow me through –
Oaring across the storm, tearing the waters apart.
Figurines in the sand will hold us:
The wonderful, godly in love – in their keeping:
Hardened by time and afraid of nothing.

End my world as you forget all that is,
Was and would be for me out there –
Oaring across the storm, to reach you.
Reach me instead, with a wing touch and find
Light flowing through the veins of my will.
Dream on in my sleep – this is I:

I, who shall never stop
Never begin to doubt,
Reaver of light,
Ever darker, ever more tempting!

Void covers the water, stars cover the void,
Eerie wonders reflecting into the deep.
Round shapes of the moon embrace you,
Shimmering on the waves, as you stand –
Even and calm, as the still, cosmic beauty.

Intr-un excelent spirit corneillian, Deroude raspunde provocarii profesorului Woland, pastrand asemeni tuturor semenilor sai o farama de indoiala in suflet, impreuna cu bucuria ca, prin aceasta indoiala nu face altceva decat sa-si dovedeasca existenta („dubito ergo cogito, cogito ergo sum”). Profesorul, la randul sau, asemeni semenilor lui, pastreaza in cuget o urma de adevar, care-i da lui Deroude ocazia sa-si intalneasca adevaratele temeri si sa-si simta mai acute si mai prezente cicatricile din trecut. Cum insa dialogul se termina fara a-si afla o rezolvare, venirea altei nopti prilejuieste o noua samanta de galceava.
Citește restul acestei intrări »

Deroude: Mona Lisa este femeia care staruie in memorie, care reprezinta un sentiment, mai mult decat o imagine. Iti vine in minte cand esti fericit si nu poti concepe frumusetea altfel decat prin existenta ei. Prin simpla ei existenta, prada acelorasi sentimente omenesti, dar schimbatoare si ezoterica, asemeni unei picaturi de apa suspendata intr-un nor. Este elementul care implineste Universul, fara de care propria ta creatie pare incompleta. Este natura surprinsa in momentul ei de perfectiune, intr-o dimineata, cu parul ravasit si buzele stranse intr-un zambet stanjenit, fiecare clipa trecand fiind marturie a propriei tale respiratii intretaiate care strabatea parul ei, prin intunericul noptii, si a propriilor tale buze deschise, purtand inca gustul buzelor ei. Mona Lisa este sfarsitul libertatii.
Citește restul acestei intrări »

Red clouds hide the stars of Gemini,
Ending the day, letting shadows grow.
Arches of darkness shine the silver tiara
Dawning the moon o’er the dying sun.
Thin clothes of mist on your warm body ‘wait
Hands that at night come and tear them apart.
Earth bids your bare feet upon it to go,
Easing their walk through the swaying grass,
Nearing you to the promised embrace,
Drawing your burning face close,
Soothing your pain, giving life back to you.

I carve my life in metal shards –
Each shard silently marking
The cutting symmetry
In fleeting shapes
Of a candle.

Walk with me, sand, link my steps –
Chain and ball on my ankles,
Leading me through the storm
Giving me the passing purpose of sanity
And warmth.

Alone, in the many starred sea,
Breaking the shadows, there come the white sails –
War mark’d and torn by thunders.
Return to shore, give us back
The light.

Citește restul acestei intrări »

Zece ani e masura noastra. Plus sau minus zece la suta. Daca privesc in urma imi vad momentele cheie. 1. Prima suta de dolari/luna; prima casatorie; 2. Primii cinci sute, primul copil; 3. Prima mie, primul divort; 4. Primele trei mii, a doua sotie, prima amanta; 5. Primele cinci mii, primul pas lateral. Unde ma va duce urmatorul deceniu?
Citește restul acestei intrări »

De doua saptamani, de cand mass-media a inceput sa construiasca, furibund si maniacal, cazul „profa Corina” (mai ceva ca la referendumul din 19 mai, vorba unei comentatoare de pe HotNews.ro), profesoara de la liceul „Lucian Blaga” a fost transformata intr-un adevarat monstru.
Vina care ii e pusa in spate? A fost iubita unui elev de 18 ani, care s-a aruncat de la etaj din dragoste pentru ea.

Citește restul acestei intrări »

Un vultur crescut printre gaini, in cele din urma isi recapata conditia de vultur. O continuare a fabulei este ca, in urma plecarii vulturului, gainile fac tot posibilul pentru a atinge si ele conditia respectiva – lucru perfect comparabil cu propaganda comerciala moderna. Dar este oare aceasta interpretarea cea mai fericita a fabulei?
Citește restul acestei intrări »